Highway

Uăi

Posted in Fără categorie by Highway on 11/05/2013

Mi-as dori sa am pielea neagra si sa traiesc in mai mult soare. Mi-ar placea sa imi petrec zilele afara. Pe campuri si pe lângă păduri, pe lângă ape, în iarbă. Să privesc focuri noaptea și să-mi spăl mâinile în râuri. Să stau cu picioarele în apă și să ascult frunzele.
Îmi place folclorul african, muzica tribală cu tobe, vocile lor feminine strigate, fetele de la Căpâlna, muzica de fluier.
Îmi place să fiu în mașină, ca un marinar pe vas, sau ca o migratoare călare, eu și nava mea pirat, The William. My dark ship, my dark skin, e o combinație care mă face să mă simt bine. Și lângă noi o vikingă, cu părul roșu și încăpățânare de valkirie, dulce ca siropul de brad.

Posted in Fără categorie by Highway on 25/03/2013

Ce am se numeste dispret, si ce nu am se numeste incredere. Nu am nici chef. Nici dispozitie. Nici bunavointa. Nu mai am nimic din toate astea. Friendship e un cuvant atat de mare. Folosit prea usor. I used to know people. I still know them, a lot of them. But I don’t meet them anymore. Primesc mesaje pe telefon, sau mailuri scurte, uneori cate un rand sau doua pe messenger, mai rar pe facebook, de la oamenii pe care obisnuiam sa ii frecventez. Virtual sau nu. Vorbeam, ne scriam, ieseam, ne povesteam si cateodata ne iubeam. Si dintr-un motiv sau altul am incetat sa mai vreau sa o fac. Multe dintre aceste povesti sunt pe undeva pe aici, alte nu – nu au meritat sau mi-au impiedicat prin forta lor tendinta mea veche de-a consemna. Inca primesc mesajele astea si le privesc cu dezgust, dar mai ales cu scepticism. Nu zic ca gestul in sine de-a ma cauta nu o fi sincer, dar care este intentia, asta nu o pot intelege. De ce sa revii again si again la ceva pe care nu ai stiut si nu ai vrut sa il conservi?
Tendinta asta comuna de-a da buzna pe neasteptate dupa luni si luni de absenta. Dupa ce te-ai purtat egoist si imatur. Dupa ce ai demonstrat sistematic ca legatura asta nu iti inspira consideratie si respect. It makes me wonder. Dar curiozitatea mea este una filosofica, asupra naturii umane. Nu mai este si nu mai poate fi de mult una personala, relativa la un individ sau altul. Vietile lor, problemele lor, schimbarile reale sau nu, revelatiile si evolutia acestor persoane imi este indiferenta acum.

The comeback of Hop.

Posted in Fără categorie by Highway on 09/10/2012

Eram inca pe Floreasca cand ma gandeam sa scriu what a wonderful ride, astazi pe racoare. Dar la Spital, inainte de intersectie, o Fabia bleu a facut stanga fara sa-mi acorde prioritate si am stiut cu doua secunde inainte, in slow motion, ca vom intra in coliziune. Am franat la maxim, am tras de ghidon spre dreapta si m-am izbit full force in portiera lui. Din nou in piciorul stang. M-am auzit injurand. Fabia a incetinit o secunda. Eu eram pe jos, cu Doi Cai zburata intr-o parte. Dar omul a accelerat si a tasnit pe straduta. M-a lasat acolo. Nimeni nu a intervenit. Nimeni nu mi-a adresat o vorba. Nici ceilati soferi, nici pietonii. Nimeni. M-am ridicat tremurand si mi-am ridicat bicicleta. Genunchiul stang pulsa. Dar am strans din dinti si cativa metri am mers schiopatand, sprijinita in ghidon si in sa. Aveam o senzatie de ameteala si – parca – greata. In intersectie cu Stefan cel Mare m-am urcat in sa si am ajuns in agentie pedaland doar cu piciorul drept. But I’m ok. Tougher than this.

Posted in Fără categorie by Highway on 25/09/2012

Sa scriu, cand in fata unei pagini albe ma blochez. Are rost sa caut un inceput, sa leg cumva momentul in care am abandonat acest blog de prezent? Si sa o fac cum? As putea incepe fara cap si coada, din mijloc. Oricum nu conteaza. Oricum nu e nimeni aici sa citeasca asta. Nimeni nu va sti. Si chiar daca ar fi, nu mai conteaza. Nu exist decat eu. Si cautarea aceasta continua. Ce urmeaza? Ma simt inerta, tentatia de-a abandona este uriasa si prezenta in fiecare zi, in fiecare ora. Mi-am pierdut scopul, daca l-am avut vreodata. Dar stiu ca nu l-am avut. Nu imi amintesc sa fi cunoscut vreodata precis ce imi doresc sa se intample. Chiar si acele mici indicii, bucatelele de sens. S-au dus. Nu exista nimic, decat inertia. Si eu. Si cautarea continua.

„Arta ar trebui sa ma salveze”, imi spun uneori. Sunt o risipitoare. Abilitatile pe care le am. Pe care le-am primit de-a gata. O raritate ce ar trebui pretuita si eu nu fac nimic cu asta. Las timpul sa treaca si mainile mele isi pierd acuratetea. Un alt motiv sa ma simt vinovata. Ca nu fac mai mult. Ca nu imi imping limitale. Ca nu dau inapoi ceva vietii. Ca nu contribui la patrimoniul universal al umanitatii. Ma misc prin realitate ca printr-un lichid vascos. Ma dor muschii. Sunetele ma disturba. Orasul.

Privesc panzele goale. Ele imi dau speranta ca intr-o zi, intr-o seara, voi veni acasa si voi desena. Apoi voi picta peste cu o pensula lata. Ebose groase. Iar deasupra voi veni cu pensule mai mici, volumele, contrastul, accentele. Ma gandesc mult la penitele pe care le tin intr-un tub negru de plastic. Un tub de film fotografic in care nu mai exista filmul. Subtiri si metalice, lucioase ca niste sabii in miniatura. Sunt o luptatoare. Asta suna bine, dar nu e corect. Pentru ca in realitate nu sunt. Nu lupt. Si ce este lupta de fapt? Lupta suna agresiv, patriarhal, masculin. Nu sunt interesata sa domin pe nimeni. Dar sunt o razboinica, o belicoasa. Sunt incapatanata. Orgolioasa. Incruntata. Nu rad. Zambesc uneori. Ca un fel de gest invatat. Ca un raspuns intr-o conversatie. Zambesc din curtoazie. Aceasta linie dintre sprancenele mele se va adanci, va deveni un rid adanc. Voi ramane marcata pentru tot restul vietii mele.

Dar arta mi se pare alteori o pierdere de timp. Arta este o minciuna care spune adevarul, citeam astazi undeva. Adevarul, ca si cum exista unul singur. De ce simt toti nevoia sa lase in urma ceva? De ce arta pare asa un ultimate product al umanitatii? De ce sa dispara totul, pare un final indezirabil si grotesc? Oricum, asta este ce se va intampla pana la urma. Sau poate ca eu ma insel. Poate vederile mele apocaliptice sunt departe de ceea ce va intampla cu rasa umana. Poate vom salva planeta asta la timp. Poate vom intelge legile fizice ale Universului si vom invata sa traim in acord cu ele. Poate vom evolua cinci miliarde de ani si explozia Soarelui nu va cauza disparitia vietii constiente in Univers.

Poate nu sunt decat o ursuza nefericita.

Totusi… eu nu ma simt definita de nefericire. Imi pun intrebari de cand m-am constientizat ca identitate, caut raspunsuri, am principii cu care ma lupt, ma zbat, ma contrazic si ma intorc la ele mereu. Si nu, nu sunt salbatica, nu sunt righteous, nu sunt o habotnica a corectitudinii, nu sunt simplista.

Words

Posted in by Highway on 30/05/2012

Shift. Green. People I know and I don’t know. Strazi in centru. Autobuze. Trivia pe App Store. Facebook mobile. Vin rosu demisec cu gust de vara. Noapte. Mereu noapte. Tigari slim, too many. Dimineti confuze. Work. Lacul Morii aseara cu lampioane chinezesti dincolo de insula, urcand dezordonate, stingandu-se pe rand in intuneric. Un taxi mirosind a lavanda. Mese din metal. Piatra cubica acoperita de apa. Ploi cu soare si nori grei dupa amiezele. Work. Ganduri. Prea multe ganduri. Home is sleeping next to you on a Sathurday. Violence. Tears in asternuturi negre. Zambete pe balcon la o tigara. Meetings. Layouts in galben si cyan. Sacoul ultramarim si puloverul marinaresc in alta seara. Lente. Spaghete de ieri reincalzite. Malibu cu gheata. Erica Jong in metrou. Valravn pe repeat. Peter Broderick in surdina la doua noaptea. Podul nou de la Grozavesti luminat in tungsten. Iphone. Studiourile din Buftea. Never ending work. Arms around me. Skin next to mine. Talking for hours. Being silent for days. Kisses from another reality. Cartierul negru din hartile interbelice pe care le descarc pdf si le privesc cu intensitate minute in sir, cautand ceva acolo. Nu stiu ce anume. Capella la vest. Light all around and pictures. Optiuni electorale, compot de piersici la pranz si gel de dus din tomate dimineata. Wifi, again, in sfarsit si internet din pat. Tramvaiul 41. Frittata spaniola. Umbrele si conversii de piele neagra. Cheile.

Posted in Fără categorie by Highway on 30/05/2012

Imi este greu sa ma concentrez. Asist la sedinte interne si nu sunt acolo. Nu pot fi acolo. Ascult oameni la o masa undeva si nu pot simti. Nu pot fi atenta. Nu retin detalii, nu inteleg conexiuni, nu vizualizez.

Queer

Posted in Fără categorie by Highway on 25/05/2012

Sunt instante cand intorci capul care imi amintesc cadre cu tine in lumina asta. Fotografii pe care le-am vazut din alte locuri.

Kate tried to stand against me

Posted in Fără categorie by Highway on 22/05/2012

Nu! Nu-mi face asta acum! Lovesc cu podul palmelor in volan, exasperata. Scot cheia si astept cateva secunde. Te rog! Apas acceleratia la fund si invart din nou cheia in contact. Se aprind luminile pe bord, dar in rest nu se intampla nimic. Nici un sunet de sub capota. Imping socul la loc. Las frana trasa si cobor. Ridic capota si privesc amalgamul de parti componente cu care nu stiu ce sa fac. Incerc sa invart elicea si se misca greu. Sa fie iarasi electromotorul? De ce, Kate? De ce tocmai in seara asta? Ulei si praf vascos mi se prind de degete, ma straduiesc sa evit sa-mi murdaresc camasa. Folosesc o carpa din microfibra, destul de prafuita. Las capota si ma intorc la volan. Haide! Intorc cheia si nimic. Nu, nu, nu, nu, nu! Gata!

Imi iau alta! Uita-te la mine, Kate, imi iau alta! Vreau sa ies din masina si ma lovesc in cotul stang, ascutit, paralizandu-ma cateva secunde. Trag un pumn in volan, enervata la culme. Si faci din astea? Pana aici. S-a terminat! Ies si trantesc portiera cu naduf. Ce fac acum? Toate planurile mele se duc dracului. Nu o sa fie nimic din ce voiam. Eram emotionata, dar am uitat de asta intre timp. Acum sunt iritata. Think! Ceasul arata 9. Inspir si ridic telefonul.

Ma duc la bancomat sa scot cateva bancnote. Apoi sun un taxi Cobalcescu. In cele 7 minute cat mi se spune sa astept, urc in viteza pana in apartament si ma spal pe maini, imi iau o geanta apoi renunt la ea si inghesui portofelul, cheile, un pachet de guma de mestecat, unul de tigari, o bricheta mica si telefonul in buzunarele pantalonilor. Cobor in viteza si urc in taxiul care abia oprise. Inca plina de nervi ii explic mosului de la volan ce s-a intamplat cu Kate si mosul isi da cu parerea. Sugereaza sa ne intoarcem si sa se uite el putin, ma gandesc sa fiu de acord, apoi decid ca deja e tarziu si daca raman in pana pe undeva? Continuam pe Virtutii, apoi pe Grivita, el se rataceste prin Pajura, eu il directionez corect. Si ajungem.

Baraka? Intreb fara nici un plan precis cand ea urca langa mine pe bancheta din spate. Asta seara este mai cald si putem sta afara, chiar si in parc. Oriunde inauntru m-as simti sufocata. Este de acord. Trecem de Arcul de Triumf, pe langa dezbaterea electorala organizata de Digi24 cu trei candidati la primarie, pe care ii vedem asezati pe o platforma mobila in fata unei adunari de sustinatori Nicusor Dan cu masti si slogane. Taxiul ne lasa in Piata Charles de Gaulle si politica inceteaza sa ma mai intereseze.

Beau un late decofeinizat, fara zahar si ma asez comod in fotoliul jegarit din panza neagra. In sfarsit o privesc cu atentie. Nu stiu cum suntem, dar eu sunt bine azi, vreau sa se vada asta, vreau sa transmit un vibe pozitiv. Tensiunea dintre noi a inceput sa se disipeze in ultimele zile in care am vorbit sporadic prin mesaje de la ultima intalnire in urma cu o saptamana. Totusi nu stiu inca la ce sa ma astept.

I’m still blogging about you

Posted in Fără categorie by Highway on 17/05/2012

Sunt pierduta printre vectori si pixeli. Mailuri pe care as vrea sa le las pe a doua zi. Ieri am pus birourile si am instalat computerele jumatate de zi. Astazi a trebuit sa fac un field trip la OMV sa masor un display LCD , ca apoi sa-l redesenez. Intre ele proiecte micute si mind wrecking. Am mancat pe fuga gratar si salata si am baut un litru de suc de morcovi. Maine se fac trei saptamani fara alcool.

Ma foiesc. N-am stare. Ajung prin locuri. Desi nu caut ceva in mod special. Imi verific telefonul repetitiv. Ma surprind facand asta inconstient la fiecare sfert de ora. Il deschid, apas aplicatii, apoi il inchid.

Trec serile si se face tarziu… La 3 dimineata, la 4, ii vad numele acolo, ultimul ramas online, si simt ca we are still somehow connected. Dincolo de distante si de diferente, de preocuparile fiecareia de acum. Nu spun nimic, nu scriu nimic. Doar ii privesc numele… uneori, in timpul zilei, oprindu-ma inconstient din ce fac pentru cateva secunde. Il vad si il aud rostit mut in capul meu si simt aceeasi energie. I know you are there, la o atingere de degete. Si cel mai des asta ramane suficient.

Dar in unele dimineati ma trezesc si numele tau nu exista. A devenit o deprindere, de care nici macar nu-mi mai dau seama cand o fac, sa trec cu privirea peste lista de messenger in timp ce schimb ferestrele pe monitor, email, Illustrator, Photoshop, arhiva comuna. Lipsesti de acolo si asta ma disturba mai mult decat as vrea sa se intample. Si nici macar nu are vreun sens, stiu. In acele zile e ca si cum as pluti in vid…

Rain

Posted in Fără categorie by Highway on 15/05/2012

De parca am capul invaluit de ceata. De atata timp simt ca alegerile importante imi scapa, ca pierd din neatentie oportunitati si situatii. Ca traiesc asteptand, mereu asteptand si prea putin actionand. Incerc sa meditez si capul imi este plin de ganduri pe care nu stiu cum sa le indepartez. Mixed feelings in fiecare secunda care trece. Insist si renunt deopotriva. I’m in love and I want to be alone at the same time. Interactionez cu oameni pe care i-am iubit si uneori uit ca nu sunt una si aceeasi persoana. Cel mai des ma tem ca sunt posedata de prea multa intensitate irationala. Ca m-am nascut astfel with a mark inside me. Si asta se vede din afara. Se simte. People know and they become afraid of it.

O sa fii ok cand o sa intalnesti una care sa stie sa iti duca haosul, a spus Dana.

Asta seara se intampla Noaptea Agentiilor si partyul nostru pentru care se tot fac pregatiri de cateva zile. Am invitat some people, mai mult oricum decat anul trecut. But she will not come. O sa fumez si o sa ies din realitate pentru o alta seara.

Imi doresc sa inceapa furtuna… sa ploua pana dimineata. Vreau trasnete care sa crape intunericul si tunete care sa cutremure orasul, vreau o perdea de apa dincolo de care nu pot vedea. Afara este intuneric, la patru dupa amiaza. And I want all hell coming loose… Please Ilie, please Tishtrya, Imdugud, Tefnut, Yu-Tzu, Taki-Tsu-Hiko, Baiyubibi, Waruna, Sodza, Mawu, Hiro, Chipiripa, Tlaloc, Chac, Ganymede, Thor… all rain gods… Stay with me tonight.