Dining in is the new going out

Aseara am fost invitate la cina de catre Pino. O exa de-a lui, pe nume Rose, a anuntat ca are chef sa ne gateasca tuturor si toata povestea urma sa se intample la noi in apartament in jur de ora opt. Cum ieri a plouat pana seara foarte tarziu, Rei a ajuns acasa clantanind de frig, dar prevazatoare ma sunase inainte rugandu-ma sa-i pregatesc o baie fierbinte. In timp ce eu potriveam robinetii, ea a avut timp pentru o sticla de vin frantuzesc, contributia noastra la seara semi festiva. Din fericire avem magazinele astea turcesti si vietmaneze foarte aproape, unde poti gasi aproape orice.

Cei doi au intarziat sa apara si in timpul asta, oarecum infometate, Doctorul si eu am terminat strugurii din frigider si un pachet de Oreo in fata unui episod vechi, sezonul doi, din Xena, The Warrrior Princess. Pe la opt si un sfert au ajuns si ei, eu mi-am schimbat pantalonii scurti pe o pereche de jeansi si am facut cunostinta in bucatarie. O tipa inalta, tunsa scurt, cu un aer pozitiv si oarecum crazy, dar la modul bun. Decisese sa gateasca pentru patru o reteta dintr-o carte numita ‘First Time Cooks’. O poza in carte arata fasii de muschi de porc in sos de ghimbir si pastai mange-tout pe langa un pat de semolina. Suna bine, chiar daca masa se anunta a fi destul de tarziu. Mazarea asta e o noutate pentru mine, nu am intalnit-o niciodata in Romania si asta probabil pentru ca e un soi obtinut dintr-o incrucisare intre mazarea chinezeasca si un soi mutant inventat de doi tipi americani. Practic, partea comestibila este toata pastaia, nu doar boabele si are un gust bun, fresh.

Rose nu e o experta in bucatarie, dar s-a descurcat binisor. Pino a fixat extensiile la masa de sticla din living si apoi si-a intrat in rolul de baiat desfacand sticla de vin. Un Bourdeax, Castel Nu-Stiu-Cum, nu cine stie ce dar acceptabil. In timpul asta am facut si conversatie, fiecare si-a prezentat jobul si cam ce face zilnic, exceptie fiind eu care nu am putut da decat o vaga descriere generala despre ce inseamna sa fii freelance graphic designer. In timpul asta am continuat sa-mi rasfoiesc numarul proaspat din Wired, cu paharul de vin in apropiere. De Pino v-am spus cate ceva – IT something plus un master in politica. Rose ne-a povesti ca lucreaza la o fabrica de pantofi, dupa ce si-a abandonat cariera intr-un birou, nu am inteles precis ce anume. Iar de Doc stim deja ce face – agent MI6 undercover, disimulata in simplu analist politic pentru una dintre societatile care organizeara evenimente in care sunt implicate importante capete parlamentare. Ma rog, let’s not go there…

Ca simplu fapt divers, Pino a marturisit ca imi citeste blogul cu Google Translate. O secunda I freaked out, apoi mi-am spus what the hell. Si eu google-esc pe toata lumea. It’s a part of life… Pe urma ne-am uitat la un film facut de o alta fosta gagica de-a lui, o poloneza bulimica geniala, cum a prezentat-o el. Era vorva de o animatie frame-by-frame intr-un cimitir victorian parasit din nordul Londrei. Ma rog, spooky, dar destul de reusit mai ales in cadrele cu animatia din plastilina. Dupa al treilea pahar de vin – intre timp destupasem si o sticla de Rioja dintr-un soi de struguri mediteraneeni, Tempranillo, foarte aromat si puternic – Rose a anuntat ca e tarziu si trebuie sa prinda autobuzul.

Ne-am culcat dupa miezul noptii, eu cam drunk.

Rainy mood

Luni dimineaţă cu ploaie. M-am trezit cu un cer gri dincolo de fereastră şi un mood mai degrabă dezumflat. Visasem ceva complicat din care îmi amintesc vivid un flirt intens cu o profesoară de engleză, care părea a fi cea pe care am avut-o în facultate, însă purtând o cu totul altă figură acum şi un stil mult mai mişto, apropiat poate de Polly Toynbee despre care am aflat prima dată săptămâna trecută de la Rei (fiind printre figurile feminine pe care le-am folosit în colajul pentru Women At The Top), dar apoi s-a întâmplat să citesc mai multe weekendul asta în Review, suplimentul de la Guardian.

Deci, mă visasem undeva într-o clădire care ar fi putut fi foarte bine Universitatea de Artă şi acolo această doamnă, trecută de patruzeci, la catedră, oprindu-mă să mă invite la ea acasă pentru o serie de cărţi pe care insista sa le parcurg. Toţi colegii mei ieşiseră deja, iar eu am acceptat să o însoţesc. Probabil aici am suprapus două episoade – unul fiind povestea de la Lux de vineri, în care îmi relata ce a făcut Mix la Timişoara cu testul Teofl, unde acea doamnă examinator super hot a invitat-o să dea lucrarea în cabinetul ei – cu unul mai vechi din facultate în care profesoara mea de engleză chiar m-a chemat în apartamentul ei de la Obor ca să-mi dăruiască nişte titluri, printre care 2 antologii americane gay.

M-am găsit în apartamentul doamnei profesoare intimidată, deşi în aer exista o evidentă tensiune. Acum suntem înapoi în vis. Locuia singură, însă deasupra plana un sentiment imediat al pericolului. Fără ca vreuna dintre noi s-o rostească ştiam amândouă că prezenţa mea acolo este împotriva eticii didactice, chestiune care mai degrabă adăuga la electricitatea dintre noi. Mi-am luat cărţile şi am ieşit, atentă să nu fiu observată de posibili ochi nedoriţi. Mai târziu în vis am înţeles ce refuzasem iniţial. Profa aceasta mă atrăgea teribil şi conştientizând treaba asta mi-am luat inima în dinţi. Ea părea să ma evite de atunci şi singurul mod în care aş fi putut sa o abordez era să o opresc pur şi simplu pe coridorul facultăţii. Am făcut-o sub un oarecare pretext şi atunci am spus şoptit ‘I need to meet you again’, însă m-am lovit de un zid neaşteptat de răceală, o încruntătură severă şi disiparea instantă a presupusei familiarităţi…

În cadrul următor mă văd pe mine pe marginea unei teren de sport, un gard din plasă de care mi-am lipit spatele şi sunt prinsă cu o mână deasupra capului, într-o poziţie adolescentină de primată plictisită. În cealalta mână am o ţigară. Fumez singură, privind norii, pe jumătate pierdută în chestionări asupra capacităţilor mele de a înţelege firea umană. Cealaltă jumătate este gândirea neordonată, semiraţională, năpădită de imagini ale profesoarei mele. Îmi împing vârful baschetului printr-unul dintre ochiurile de sârmă. Fumatul este interzis în perimetrul şcolii, dar tocmai asta mă stârneşte să fiu impertinentă.

Sunt suprinsă când simt o mişcare în raza mea periferală, dar nu-mi mişc capul. Ştiu, fără să mă gândesc la asta, că orele s-au terminat de ceva vreme şi pe aici ar trebui să fie pustiu. Ştiu, de asemenea, ca nu poate fi nimeni altcineva decât ea. A venit traversând terenul de sport şi s-a aşezat pe o bancă în spatele meu, orientată cu faţa spre teren. Între noi se află plasa de sârmă. Nici una nu rosteşte vreun cuvânt, dar după câteva minute lungi în care eu termin ţigara şi o strivesc în iarbă, ea e prima care vorbeşte: Mona, spune, te rog iartă-mă pentru mai devreme. Sunt lucruri care nu pot fi făcute altfel, chiar dacă ne dorim contrariul lor… Iar eu îmi rotesc ochii la acest început de predică şi mă gândesc: She’s mine!..

La opt şi jumătate mă trezeşte ceasul Doctorului. Ea mormăie frustrată, eu deschid ochii şi vad cerul gri. Ah, nu…

Am rămas în pat până târziu, după zece jumătate, cu unul dintre romanele lui Douglas Coupland, Jpod, pe care l-am împrumutat săptamâna trecută de la biblioteca locală.

By the water

Cu trepiedul, după ora nouă pe malul canalului Regent, printre faruri rătăcite de bicicletă care se apropiau asemeni unor OZN-uri minuscule şi stopuri roşii ca vârfuri uriaşe de ţigară, eu cu Rei ne dădeam cu bicicletele pe întuneric.

În prima fotografie, Doc pedalează în zig-zag, pe James, la o expunere de 30″, în care singurele amprente lăsate sunt cele de lumină. Apoi, în cea de-a doua, tot ea lasă o formă voalată sub un pod – stafie victoriană în tricou şi pantaloni pescăreşti animând un peisaj ca din Sarah Waters.

Pe urmă ne-am întors prin London Fields, unde am întalnit un proaspăt parc de distracţii cu un ecran imens în aer liber pe care rula un film cu lupte de stradă, dar eu nu am fost interesată decât de grupul de tineri din faţa noastră care se profila frumos în spoturile de halogen.

Mai multe poze din seria asta pe Flickr.

Ziua 2 inainte de lansare

Aseară la Green m-am revăzut cu Irina, Ilinca şi Luxa - fâstâcita din nu ştiu ce motiv obscur, drept pentru care a fumat un pachet de ţigări şi douş beri. Era şi Freja pe acolo, la doua mese distantă, însă nu am observat-o până cand nu mi-a trimis un mesaj după ce m-am aşezat la masă. Venisem cu ochelarii de soare şi când i-am scos în grădina interioara de pe Victoriei, încercând să îi nimeresc pe ceilalţi de vedere, nu distingeam nici o faţă cunoscută. Dar fetele m-au observat şi şi-au fluturat mâinile. În ciuda căldurii de ieri şi a emoţiilor mele ce încep să se acumulze în ultimele trei zile, după ce am rămas fără o ocupaţie concretă (cum a fost regulamentul rutier săptămâna trecută), la Green a fost răcoare şi am petrecut o seară foarte mişto. Am rămas până târziu, timp de două freshuri de mere, apoi doua bloody mary cu gheaţă, povestindu-le aventurile mele la volan şi planurile pentru Londra, pe care nu le pot numi nici măcar planuri. Motivul întâlnirii fusese intenţia Irinei de-a-mi da un exemplar din noua broşură publicată de Accept, intitulată ‘Fără riscuri. Ghid pentru sănătatea sexuală şi reproductivă a femilor atrase de femei’, pe coperta căreia Roca inserase fotografia cu mine şi Rei făcută în Andalucia într-o staţie de autobuz. Ilinca ne-a povestit de intenţia de-a pleca în Spania, în nord-vest, o zona provincială departe de poluarea acustica a oraşelor mari. Are bilet pe 18 septembrie, numai dus, zice ea. Asemeni mie. One way ticket to whatever it’s gonna come next. Luxa, pe de alta parte, are un zbor la Berlin pe 1 decembrie şi o întoarcere peste o lună, în condiţiile în care nu ştie unde va sta şi nici ce va face. Something wonderfully crazy. Mă simt inspirată să am curaj şiîncredere că toate schimbările care vor veni sunt bune.

Şi înca o veste grozavă, afară din context, Roca a fost admisa la Concordia, ceva gender studies. Acum urmează să aplice pentru o bursă din partea statului canadian şi are toate şansele să o obţină. Ştirea m-a bucurat enorm aseră, mai ales ca eram şi un pic cam tipsy. M-am chiţăit cu Luxa, care a rămas din nou la mine şi am adormit foarte târziu.

Din programul zilei 2 până la lansare, o programare la cosmetică la prânz, o tură cu bicicleta împreună cu Freja după amiază şi o seară la Baraka…

’80s mood

Sambata singuratica. O zi de stat in vizuina, cum ii spunea Alina. M-am trezit de mai multe ori dimineata din reflex conditionat, insa nu aveam nici un motiv pentru care sa cobor repede din pat. Am ramas acolo osciland intre episoade de somn si huruitul unui camion care alimenta curent lucratorilor din strada. Din nou am visat-o pe Elisa, intr-un cadru care semana cu livingul casei unde am copilarit. Incerca sa ma provoace cu mici amanunte despre tripul pe care mi-l pomenise Mada in avion. Si ce daca I don’t really care about her, imi spunea referindu-se la Alx. Tu ai plecat de mult si nu ai nici un drept sa spui ceva despre asta. Ca de fiecare data cand o visez incerc un soi de incordare, de rezistenta, de pull and push si impresia puternica ca someday, somehow we will meet again sa despletim ghemul asta de sentimente amestecate pe care l-am lasat in urma. Ca de fiecare data ne atingem ca din intamplare, dar stiu ca nerostit exista o dorinta de a ne reconecta fizic. Cand ma trezesc sunt mai degraba annoyed pe visele astea si le dau drumul imediat. M-am tot intrebat de ce imi reapare atat de des figura ei si cred ca raspunsul este decizia mea de a ma muta in Londra, care urmeaza in anumite limite pasul pe care l-am facut acum trei ani cu Milano. Si tocmai pentru ca refuz sa fac paralela in starea de constienta unele imagini isi forteaza drumul afara in timpul noptii.

M-am ridicat sa fac pipi si sa beau apa de la robinetul din baie, apoi m-am intors in pat la noua. Prea devreme. Am readormit cu un vis nou.  Am mers la sora-mea si ei m-au lasat sa intru singura in dormitorul copilului. De cand ea ramasese insarcinata au decorat camera in nuante de verde crud, pana si patutul comandat online de la un producator italian. Deschid usa si vad un covor moale verde, trec de cateva piese de mobilier si acolo pe jos este fetita care pare sa doarma. Adancita in firele groasa si lungi ale covorului. Observ in jurul ei mai multe perechi de ochelari liliputani si cand ma apropii sunetul pasilor mei o trezeste. Strange ochii si ridica niste pumni micuti. Sunt uimita sa realizez ca pipaie dupa o pereche de ochelari si orbeste, natang incearca sa si-i puna la ochi, dar ii tot potriveste invers si ei nu stau. Ma apropii si ii pun eu unii, gandindu-ma ca e un pic ciudat sa vad un copil de numai o saptamana cu un asemenea accesoriu, dar cu noile progrese medicale nu stii niciodata. Deci ii aranjez in timp ce o ridic in fund cu o mana si ea spune nu astia cu lentila mov. Curios, nu mi se pare deloc deplasat ca vorbeste. Ii inlocuiesc ochelarii si o ridic in brate. Cine esti tu? ma intreaba. Sunt sora mamei tale, raspund eu. Nu te-am mai vazut pana acum, zice ea. Am fost plecata, dar acum am venit sa te vad. De ce? Pentru ca vroiam sa te cunosc. Ne plimbam prin camera care s-a transformat intr-un parc. Pe jos covorul a devenit iarba. Toata lumea se bucura, imi spune ea, dar or sa faca la fel cand fratiorul meu se va naste. O privesc intrebator. Peste doi ani, o sa-l cheme Silviu, incearca sa ma lamureasca. Tu vei ramane mereu preferata mea, mai zic eu si ne plimbam pana cand ma trezeste telefonul.

M-am sculat infometata si mi-am aranjat un mic dejun din branzeturi, piersici, castraveti de gradina si lipii calde de graham. Am mancat privind o emisiune despre meteoriti pe Discovery. Inca eram sleepy si de pe canapea am schimbat canalele pana am readormit. Eram dezbracata complet, afara era prea cald si nu aveam chef de nimic. Am visat marea. La doua m-am trezit in sfarsit plina de energie, am facut un dus, apoi am spalat toate vasele din bucatarie, am impaturit hainele aruncate aiurea si le-am pus in dulap si am pornit masina de spalat cu rufele adunate in timpul saptamanii. Dupa ce am inlaturat orice nu era la locul lui, am aspirat scrupulos prin tot apartamentul. Pe sub pat, canapele, fiecare raft, covor sau perna. Si, pentru ca de saptamani intregi nu mai inchid niciodata ferestrele si asta aduce un alt nivel de praf, am curatat bine parchetul si fiecare suprafata de mobilier. Fara pauza am intins prima masina de rufe si am pus o a doua, apoi m-am apucat sa curat ambele bai cu peria si buretele. La sfarsitul dupa amiezii apartamentul era luna si in loc de masa de seara am pregatit singurul lucru pe care il mai aveam in congelator. Fasole verde cu unt, dafin si marar pe care am mancat-o mai tarziu cu lipii prajite si un episod in reluare din Battlestar Galactica si un pahar de Cabernet Sauvignon din 2007.

La un moment dat am primit un mesaj de la Sam care ma invita afara cu bicicletele si am acceptat sa ies. Mi-am luat jeansii rupti, singurii curati in care sa nu mor de cald, baschetii, un tricou alb, palaria, manusile, mi-am prins filtrul Respiro si cand am vrut sa ies din casa am realizat ca portofelul meu nu e nicaieri. Probabil l-am uitat in agentie sau l-am pierdut de tot. Sunt, prin urmare, fara nici un ban si asta m-a enervat suficient de tare incat am renuntat sa mai merg afara. Am scotocit peste tot degeaba. Daca l-am pierdut intr-adevar va trebui sa imi refac cardul si buletinul. Horror.

So am mai schimbat niste canale, m-am masturbat cu o fantezie dubioasa in care Rei avea penis si pentru a treia oara azi am readormit pe canapea multumita sa lenevesc fara vreun stress imediat. M-am trezit la noua pe VH1 cu topul celor mai bune femei in muzica, care mi s-a parut destul de random, dar am fost foarte incantata sa o revad pe Pat Benatar care e hot, hot, hot si here I am now, cu pofta de mancare, dar fara nici un ban. Cred ca improvizez niste lipii cu dulceata de visine…

Poza de jewelflyt/flickr

Camden by night

Sambata seara in Camden Town. Un white russian pe canapeaua uzata de piele al unui local unde am facut pipi si am citit ziarul, o portie de tandoori chicken la o masa de lemn din The Stables si un Budweiser cald si amar la Proud, un club aglomerat unde le-am prins cantand pe Au Revoir Simone si Those Dancing Days. Sunetul mai prost ca in Control, dar atmosfera foarte misto. Era si ultima seara londoneza inainte de reintoarcerea mea in Bucuresti.

Poze de Rei (5,6) si mine (1,2,3,4)

I quit

Am aterizat la unu noaptea, fara zdruncinaturi, desi englezoaica din stanga mea aproape a indoit suportul de brat in inclestare. Zborul mi s-a parut linistit si cele doua ore jumatate au trecut pe nesimtite in timp ce m-am adancit in romanul Margaretei Atwood imprumutat cu cateva ore inainte de la Rei. Cand am lovit pista din Baneasa ajunsesem deja la pagina 175, complet absorbita in povestea homerica repovestita in stil contemporan si total neatenta la intunericul de dincolo de hublou. Am coborat printre ultimii din avion si a trebuit sa indur toata coada serpuita la ghiseul de vama unde un tip imbecil mi-a tot impis geanta lui in picioare pana cand am scapat de acolo.

Desi era tarziu ma simteam restless si energica si mi-a fost foarte greu sa ma relaxez pe la doua cand m-am asezat in pat si am incheiat convorbirea telefonica cu Rei. Am citit ultimele doua capitole care imi ramasesera din The Penelopiad si am adormit tarziu imersata in vise curioase care impleteau imagini din Ithaca imaginata si Londra de unde abia ma intorsesem.

M-am trezit dupa zece, dupa ce am reusit buimaca sa scriu un mesaj catre Bogdan anuntand-l ca intarzii. La unspe si un sfert am iesit in sfarsit din apartament, pe trotuarul gaurit de data asta de regia de electricitate, in caldura matinala, purtant o camasa si ochelarii de soare pe care mi i-a luat Rei din Camden, o forma exagerata cu rama galbena ce ma scot parca din desene animate, dar mi se potrivesc superb in saptamanile astea care mi-au mai ramas aici. Ma simt ca in ultima zi de scoala.

Pe la pranz am avut o discutie cu Bogdan in sala mica, ascultand pomelnicul colegilor concediati si motivul pentru care baronesa austriaca a decis asa. Nu mi se pare etic, am enuntat eu, recunoscand ca totusi e afacerea lor si fac ce vor cu ea. Apoi mi-am dres vocea si i-am spus simplu ca Bogdan, eu am luat o decizie si s-ar putea sa nu iti sune prea bine. In jur de cinspe august vreau sa ma mut in Londra si asta inseamna ca in doua saptamani am sa plec. El mi-a spus ca auzise un zvon, dar nu stia ce sa creada. Am fost o discutie amiabila, ba chiar mi-a promis recomandari in caz ca vreau sa continui sa lucrez ca art si acolo. Cred ca toata lumea pe aici e satula de drame si crize dupa saptamana care a trecut si ma bucur ca a iesit curat. Surpriza mea a fost ’scandalul moral’ in care Kid a fost rugata sa paraseasca Scala. Mda. Nu pot comenta cel putin momentan, atata vreme cat nu stiu decat one side of the story.

Ma simt atat de in afara oricarei telenovele de office incat ascult pe jumate atenta. Cu cealalta incerc sa ma tin treaza si sa ma concentrez la ce am de facut azi. O volanta pentru magazine. Pe Joe va lucra de acum un nou art care va putea duce mai departe proiectul si dupa plecarea mea.

Sambata noaptea sora-mea a nascut o fetita. Lucrul asta ma face sa ma simt un pic ciudat si nu reusesc sa ma determin sa merg la ei ca sa vad cocolosul de copil si sa-i felicit. Ma gandesc ca ar fi frumos sa simt si sa arat un oarecare entuziasm, insa indiferenta mea e colosala si ma enerveaza pana si pe mine. E o ipocrizie sa ma prezint acolo si sa ma prefac fericita pentru ei. Inca trag de timp, poate ceva se schimba pana atunci.

Rites of passage

Clarence Road 98. O strada de imobile nu mai inalte de patru etaje, magazine dintr-o scenografie provizorie – un bar vegan, un bookstore, o frizerie in fata careia sta mereu un tip de culoare si un aprozar cu fructe in boluri de plastic alb, gata cantarite de vanzatorul oriental. Imigranti de pe toate continentele. Afara e innorat, a plouat toata dimineata. O vreme de primavara nehotarata intr-o saptamana de iulie. Umblu in tricou si jacheta si uneori imi e frig asa, atunci imi trag hanoracul pe care l-am lasat aici data trecuta sau ma infasor cu o esarfa. La baie linoleumul e rece si totul degaja racoare ca un beci de piatra. Ma asez pe colacul de closet si strang ochii pentru o secunda de soc caloric. Fara sa vreau imi aminteste de apartamentul din Milano si asta imi ridica parul.

Rei locuieste cu un tip australian, Rob, un baiat gay decent si cel mai adesea absent, care lasa par in cada si firimituri pe blatul din bucatarie si cu un cuplu de chinezi cu nume europenizate, Allan si prietena lui invizibila. Toti astia pe mine pe inhiba si prefer sa ies din siguranta camerei cand nu aud zgomote la aragaz sau in baie. Chinezoaica pare sa fie la fel de stresata, pentru ca nu am vazut-o decat o singura data, chestie stranie, avand in vedere ca ea e tot timpul acasa. Standardele de curatenie aici sunt foarte coborate si casa ma face sa ma simt inconfortabil.

Am dormit pana la zece azi, un rasfat exorbitant daca traduc in ora de la Bucuresti. Dar ma simt peacefull si imi dau timp slowly sa ma obisnuiesc by myself. De vineri Rei a fost langa mine tot timpul, un weekend linistit si ploios. Sambata dimineata am iesit pe Broadway Market, apoi seara la un film american in Leicester Square. Duminica ne-am lungit in pat pana tarziu, apoi am vrut sa mergem la Science Museum ca un omagiu personal pentru cei patruzeci de ani de la aselenizare. La IMAX am purtat niste ochelari speciali uriasi si ne-am amuzat copios. O cina acasa, vin frantuzesc in cani de ceramica pentru ca inca nu avem pahare, Jeux d’enfants de pe canapea in bratele ei.

Starea mea agitata, neasteptata, de vineri seara s-a disipat lent, dar m-am simtit aproape dezorientata si am avut nevoie de un timp mult mai lung sa o recunosc si sa ma relaxez langa Rei. Eram nervoasa, annoyed, imersata fara voia mea inapoi acum trei ani si ma intreb ce e cu toate chestiile astea care revin intr-o masura mai mare sau mai mica to hunt me back.

In aeroport am ajuns printre ultimii la check-in din cauza traficului diabolic. O ora de la Casa Presei la Baneasa pe canicula de patruzeci de grade. Dar macar am evitat lunga coada de bagaje burdusite si tarani cocheti showing off. Mi-am luat un paninno grilat cu mozzarella si o ciocolata calda si am asteptat inauntru la Snack Attack, unde nu era nimeni si era racoare, momentul imbarcarii. Am incercat sa evit aglomeratia isterica, cauzata de lipsa precisa a locurilor cand toata lumea incearca sa alerge de la bus la scara avionului ca sa prinda un scaun mai bun (chestie pentru care mi-am jurat ca nu o sa mai folosesc Wizz Air-ul), dar cum toti se grabeau mai in fata undeva, nu stiu de ce, am prins un loc foarte ok, la fereastra, pe un rad din coada avionului. Incercand sa imi depozitez rucsacul am observat-o pur aleatoriu pe Mada la doua randuri mai in fata. Mada e verisoara mea gay, if you remember. Am facut un semn, fara sa spun nimic, dar ea m-a observat si s-a mutat langa mine. Au urmat trei ore de conversatie cat de cat fluenta, in ciuda faptului ca noi doua nu ne cunoastem mai deloc si ne-am vazut de maxim doua ori in viata noastra adulta. O coincidenta pur si simplu. Care ai fi fost sansele? Ea imi povesteste de cursurile pe care le face in Oxford, de visele ei de broker in Asia si de un plan de vacanta la Paris. A, zic eu, toata lumea merge la Paris vara asta, gandindu-ma la Mix si un pic la Dana, care tocmai imi anuntase un trip prin august. Deasupra Canalului avionul se zguduie din toata tabla si Mada, crispata, apuca bine suportul de brat. Fac glume ca sa uite, desi ma indoiesc ca le nimeresc foarte potrivit. Mada poarta o tunsoare rasa pe o parte, cu suvite crete pe cealalta si piercinguri in buza si in urechi, pantaloni sport si sandale. Eu am un tricou simplu alb, o flanela si ochelarii. Suntem din doua filme diferite. Intre timp coboram in altitudine, in Sussex ploua si capitanul anunta 15 grade la sol. Se vad casele si sosele ude. Aterizam la Luton pe pista plina de apa. Mada strange din dinti. Impactul, rutina zborului pe care eu o iubesc. Totul iese bine pana cand ea se intoarce inspre mine si zice. Stii, mai bine iti spun eu decat sa auzi din alta parte… legat de Paris. O privesc fara sa pricep unde vrea sa ajunga. Promite-mi ca nu o sa scrii despre asta, mai spune ea fara ca eu sa inteleg de ce anume. Nu promit nimic, dar ascult. Ea ezita, face vizibil eforturi apoi spune: La Paris o sa ma vad cu Alx… care o sa vina acolo cu… Elisa. Inghit in sec instant si nu spun nimic. Elisa… si Alx. Daca zborul nu ma determina sa folosesc punga de hartie din buzunarul scaunului, asta este pe punctul sa o faca. Mai spune ceva de nu stiu ce trip de la Santiago de Compostela in Franta. Dar eu nu mai aud aproape nimic. Vad doar negru. Privesc pe fereastra si nu am nici o replica potrivita. Elisa. And that fucking bitch. Nu vroiam sa stiu, de fapt nu ma intereseaza. Am iesit de acolo si nu mai vreau inapoi. Vreau sa uit. Sunt atat de dezgustata si de agitata incat tremur literalmente. Mi se pare sick, murdar. Cine se aseamana se aduna, I suppose, spun eu deodata pe culoarul care ne duce la ghiseul de verificare al pasapoartelor. E o coada imensa. Fac apel la toate resursele ca sa nu imi pierd rabdarea. Nu vorbesc mult. Vad ca Mada se simte vinovata aiurea si nu am ce sa-i spun. Ma rog, nu e vina ei. Sau al altcuiva. Dar vreau sa ma indepartez. Mesagerul vestilor intunecate. De ce m-ai rugat sa nu scriu despre asta? mai intreb in timp ce ea isi ridica rucsacul de langa banda de bagaje. Pentru ca ele ar afla, spune ea. Alx iti citeste blogul.

Cand am iesit Rei astepta in fara usilor automate, m-am apropiat de ea inclestata, le-am facut cunostinta cat se poate de rece. Ele doua se stiau virtual dinaintea mea, dar nu se cunoscusera niciodata. In aer era o tensiune. Rei si-a intins mana si nu a mai adaugat nimic. Mada a anuntat ca merge sa prinda autobuzul. Ne-am despartit fara multe formalitati. Du-ma afara de-aici, am spus eu aproape tremurand.

Toata seara m-am simtit o straina si nu reuseam sa ma concentrez. Cand am facut dragoste am plans si m-am simtit incapabila sa o ating la randul meu. Weird moment care din fericire a trecut. Rei este atat de calda, de calma si supportive. I-am povestit tot si m-a tinut in brate. Abia a doua zi am reusit sa ma reconectez la ea. Iar sambata noapte am avut un vis care a incheiat momentul. Eram intr-un oras nou, ne mutam, almost everybody I know, agitatie, cutii, bagaje, o cladire imensa ca un camin studentesc si atunci am vazut-o pe Elisa. Slow motion. A trecut si am pierdut-o. Am scanat multimea si in fata mea la cativa pasi foarte constienta ca am observat-o statea Alx. A traversat un hol si a intrat intr-o camera. Am urmarit-o cu intentia clara de a face ce doresc de doi ani sa fac. Sa o lovesc. Intru acolo si o vad in fata mea incerta, nestiind ce sa spuna sau sa faca, simtindu-se vinovata si in acelasi timp ca un cocos gata de harta. Convinsa de dreptul pe care il are sa se fi purtat cum s-a purtat. Inaintez, o prind de tricou si din nou slow motion. Am lovit-o in fata, furioasa ca miscarea lenta ma impiedica sa-i imprim forta pumnului meu. Nu vorbesc, dar o lovesc din nou scarbita, dorindu-mi sa-i vad sangele. Apoi ma intorc si ies. Mia tarziu intr-o alta incapere mai multe fete stau pe paturi. Discuta. Intr-o colt pe covor, cu capul pe un sac de dormit o vad pe Elisa. Sta cu spatele la noi, dar stiu ca nu doarme. Ma apropii, ma intind langa ea si o iau in brate. Nu dau nici un hint stie cine sunt, dar ma recunoaste. Avem o conversatie fireasca de parca m-ar fi asteptat. I really loved you, imi spune fara sa se intoarca, but I didn’t know that till later. ‘I loved you too, immensely’, ii raspund in soapta. And now is too late. But maybe one day we can be close again…

M-am trezit impacata aproape. As vrea sa nu ma mai gandesc la chestiile astea. E marti dupa amiaza, sunt in Londra si desi orasul asta imi aminteste atat de mult de Elisa, simt mai mult ca oricand ca acum traiesc un episod foarte diferit. Trebuie sa plec…

Intimate stranger

Intr-o ora trebuie sa plec spre aeroport si am cam facut tot ce puteam sa fac pe aici ca sa treaca timpul. Azi noapte m-am trezit de cateva ori din cauza unei gasti de tineri care se pregateau sa plece la mare. Portiere trantite, strigate, entuziasm agasant la patru dimineata. Le-am urat un weekend ploios si daca nu se poate macar o mare plina de alge si meduze veninoase. Fucking idiots. Dupa ce au plecat astia am adormit ca sa ma trezesc peste cateva minute cu un sofer de la o firma de paza si protectie scuturandu-si covorasele la Logan. Alte portiere trantite, putina muzica, conversatii la telefon. What the hell is with this night? Maraind enervata la culme m-am mutat pe canapea si am pornit boxele incet cu Booka Shade, ca sa nu mai aud nimic de afara. Am adormit greu, bantuita de tot felul de halucinatii sexuale, pe care incercam sa le alung cu capul sub perna. Vroiam sooomn. O ora si m-a trezit telefonul din dormitor, prin vis, vibratii dubioase care m-au rechemat in realitate. Era Rei vorbind de un cosmar. M-am strecurat in pat adormita peste receptor. Nu mai tin minte nimic din conversatie. Mi-am pierdut iarasi cunostinta drogata de Mos Ene. Vise ciudate, agitate, nu inseamna da, imi spune o voce si aud asta repetat pana cand soneria ma trezeste. Noua jumatate. Sunt goala, ma ridic impiedicata si o vad pe Luciana prin vizor, imi iau halatul alb si ii deschid incapabila de coerenta. I-am promis-o pe Doi Cai pentru toate cele 9 zile cat eu voi fi plecata in Londra. E incantata si ma bucur.

Urmeaza o dimineata plina. Ma epilez, chestie amanata pana in ultima zi, fac un dus foarte lung, apoi impachetez un rucsac de chestii. Iarasi nu voi avea bagaj de cala si cele cateva haine sper sa mi le spal la Rei, mananc, ma uit la televizor pe Travel, spal vasele, ma imbrac, imi usuc parul, schimb niste mesaje online, dau cu aspiratorul. Cam asta. Nu sunt multe de facut si nici de spus. Am iarasi emotii, ca de fiecare data cand ne intalnim. Este a patra oara dupa Malaga, Londra si Bucuresti. Aseara o lunga discutie pana tarziu in care cu greu reusesc sa exprim o idee despre cat de straina mi se pare ea cea reala fata de virtuala Rei pe care simt ca o cunosc deja atat de bine.

Sunt urmarita fara sa vreau de lucruri care nu se intampla…

Former lover

Vineri seara tarziu, dupa zece, Mix a venit la mine. O invitasem sa cinam si sa vedem un film, dar mi-a spus ca e out cu Starbuck asa ca am fost ok si pe la sfarsitul serii. Cand a ajuns citeam pe canapea. Tocmai terminam o cărțulică mica, All My Friends Are Superheroes de Andrew Kaufman si ma gaseam intr-un mood hazliu. Mancasem singura mai devreme din pastele ramase de cu o seara inainte si i-am oferit ultima portie, din care a ciugulit năzuroasă. A vrut sa mănânce in bucatarie si nu m-a lasat sa spal vasele intre timp. I-am oferit un vin alb in timp ce eu am continuat sa beau din paharul de Baileys cu gheata pe care mi-l pusesem mai devreme.

S-a facut tot mai tarziu in timp ce ne-am povestit mici lucruri. Ea are exact acelasi stil de a nu spune nimic, in timp ce eu ma zbat sa gasesc subiecte si ajung de fiecare data sa adopt imaginea acestui personaj usor stupid, intimidata de toate lucrurile care plutesc in aer si nu au forma. Pana la urma am renuntat la film, ea a mers sa faca un dus, descurcându-se singura din obisnuinta sa isi gaseasca prosop si un tricou. Dupa luni de zile urma sa dormim impreuna, iar asta ma bucura intr-un fel.

La miezul noptii eram atata de sleepy incat cu greu reuseam sa-i mai raspund. Prezenta ei imi e inca extrem de familiara familiara si o data una langa alta era ca si cum mi-as fi amintit instant mirosul ei si apropierea pielii. Mi se parea natural sa ne tinem in brate. So I did that, fara vreo urma vinovata. Ea m-a mangaiat pe spate, mi-a povestit lucruri si am cazut intr-un somn adanc.

Dimineata ne-am trezit aproape de zece. Urma sa dau telefonul matinal, asa cum fac in fiecare zi. Mix s-a ridicat din pat, s-a schimbat la baie, apoi a plecat fara mult ceremonial. Tipic. Rei e un subiect aproape tabu. Asa ca eu nu zic nimic si nici ea. Critici si explicatii nu isi mai au rostul. Dar acceptarea nu e atat de usoara in practică. Inteleg.

Dupa amiaza tarziu ne-am revazut. Afara ploua torential superb de cateva ore, cerul era intunecat, Mix si Luxa au ajuns impreună, cu un pepene rosu adus cu greutate din Piața Crângași si eu abia terminasem de aspirat. Le-am lasat singure cât sa fac un dus rapid. Restul zilei am petrecut-o impreuna gatind vegetarian, Mix ne-a pus muzica din iPod-ul ei, primit de la mine acum mai multe luni si eu am pregatit un smoothie din pepene. Ele au fumat singure in bucatarie. Apoi am mancat, ca de obicei, pe jos in living si ne-am pus filmul pe care il downloadasem cu doua zile inainte. Coco Avant Chanel cu Audrey Tatou, foarte misto, dar intr-o varianta deplorabila, trasa in cinema si dublata in italiana. Cu găuri am tradus atat cat am putut din cauza sunetului prost inregistrat. Noaptea, Luxa a decis sa mearga acasa, dar Mix a ramas. Iarasi am dormit impreuna. Toata noaptea a plouat furtunos, aveam ferestrele deschise si m-am trezit de multe ori. Ne-am tinut in brate pe rand, familiar, plăcut,  dar intr-o secventa de vis agitat, m-am zbătut si am izbit-o cu pumnul in frute. Am deschis ochii chiar in secunda impactului. Zăpăcită am sarutat-o acolo, bânguind un val de scuze inainte de a adormi la loc, aproape instant.

Dimineata tarziu de tot m-a trezit telefonul de la Rei. Din nou Mix s-a imbrăcat si a vrut sa plece. Eu am inchis convorbirea si ea mi-a spus ca e ultima data cand ne vedem. ‘De ce?’ intreb nedumerita. ‘Pentru ca eu plec la Paris, apoi in Italia si peste o luna tu pleci in Londra’. A, da, nu-mi dadusem seama. De fapt nici nu mi-a trecut prin cap. Evident, nu stiu ce sa spun. Urmeaza un moment idiot. Mix plange enervata pe mine si eu ma simt, again, neputincioasa. Ii spun, ca sa fac sa treaca starea asta, ca o sa ne mai vedem. Nu se termina asa, zic, iti promit. Dar ea devine agresiva, asa cum facea cand eram impreuna si ne certam in fiecare zi. Tu nu vezi nimic, nu? Traiesti in 2 metri pătrati si atat. Tu, lucrurile tale, bucataria ta, Rei si nu mai stiu ce… Eu o iau in brate si insist ca o sa vorbim, o sa ne mai vedem, candva, cumva. Pleaca si raman in pragul usii. De ce mereu trebuie sa fie o drama? Si de ce I’m to blame for it? Ca si tine nu am raspunsuri. Stiu doar ce imi doresc sa fie…