Armada of evil intentions

Inca mi-e dificil sa realizez complet ce inseamna asta… Toate implicatiile. Ieri ieseam de la banca foarte incantata ca, in sfarsit, mi-au aprobat aplicatia si imi vor deschide un cont bancar. Avem la mine toate actele: pasaportul, buletinul, factura de council tax cu numele meu corect, care imi dovedea adresa in Londra. Toate intr-un plic. Apoi am vrut sa mergem in centru. Ne-am plimbat prin Covent Garden si ne-am oprit doar in cateva locuri. O farmacie, un shop de unde mi-am luat o pereche de manusi fara degete, un magazin de incaltaminte…

Ne-am intors pe la 7 si imi pregateam documentatia pentru a doua zi, cand aveam programata o intalnire cu o firma romaneasca care, se spune, te poate ajuta cu numarul de aigurare sociala si apoi cu self employmentul. In slow motion am realizat ca nu gasesc plicul de mai devreme nicaieri. Am cautat in living, in dormitor si de mai multe ori in geanta pe care o avusesem cu mine. Mi-a luat mult pana cand am relizat ca sunt pierdute, dar imi era imposibil sa procesez corect aceasta informatie. In pantaloni scurti si tricou am verificat again si again in fiecare camera, ba chiar in cosul de gunoi. Si apoi de cateva zeci de ori in geanta mea si in geanta lui Rei. Este posibil ca plicul ala sa fi fost furat…

Nu gaseam nimic de spus si, langa mine, Doc era fara cuvinte de asemenea. Vineri am interviul pentru national insurance number pe care il astept de o luna. Nu ma pot prezenta acolo fara un act de identificare. Nici la intalnirea de a doua zi… Toate astea vor trebui amanate pentru un timp indefinit. Privesc in gol minute in sir, dar de fapt derulez cu incetinitorul intinerariul de mai devreme. Rei ma priveste. Ce-o fi in capul ei? Al ei sau al meu. Tot una. Ma simt embarassed. Ma simt proasta. Incearca sa ma linistesca cumva, desi sunt cat se poate de linistita. Nu fac nici un zgomot. Aproape nu ma misc. Am laptopul in fata, pe pat, si apas cateva butoane. Privesc ecranul, vad prin el mai degraba, dar scriu: mi-am pierdut pasaportul in campul de cautare de la Google si apas enter. O multime de pagini se insira pe monitor. Apas pe una. Cineva si-a pierdut pasaportul in Danemarca, apoi altii si altii all over Europe. Fac parte din tagma ghinionistilor stupizi si confuzi. Nu pot accepta asta. Ma ridic si verific din nou peste tot. Sper din tot sufletul ca actele au ramas din greseala la banca… desi stiu ca e putin probabil.

Vreau sa-mi petrec restul serii normal, chiar daca se vede pe fata mea ca sunt stranie si ma simt indeed numb. Ii citesc lui Rei ca in fiecare seara, un exercitiu pentru pronuntie, dar ei ii place povestea si am ajuns sa facem din asta o obisnuinta. Citesc, deci, vreo ora pana cand ea adoarme. Ma uit pe fereastra pana tarziu. Adorm si visez oficii fara sfarsit, birouri si hartogaraie. La opt jumatate ma ridic din pat si ma pregatesc sa ies. La noua, ora de deschidere, sunt la banca pe Armhurst Road, stada pe care a avut loc crima de acum doua luni, un caz de identitate confundata. O astept pe Amy, functionara bancii care s-a ocupat de mine ieri. Amy ma recunoaste dar nu stie nimic de vreun act, isi ia totusi din timp sa verifice biroul din spate si apoi in alta parte, dar revine cu nimic. Ultima mea sperata s-a evaporat in aer. Ei, bine, imi spun, snap out of it.

Rei a sunat pentru mine la firma aceea, a anulat intalnirea, apoi la ambasada si la consulat. Intre timp eu am fost la cea mai apropiata de sectie de politie pe Lower Clapton Road. Inauntru a trebuit sa astept pana cand o politista blonda a lamurit un domn cum poate depune plangere penala impotriva unui gang de tineri periculosi din cartier. O incapere inghesuita. 3 scaune albastre de metal prinse in perete. In stanga mea o tipa cu o fata nefericita si prietenul ei cu accent francez. Cathy, a strigat politista, your friend is here. Fara sa uite o inflexiune sarcastica. Astept si ma gandesc la cum am condus-o pe Dana, atunci in mijlocul noptii, la sectia de politie numarul 1. Ma gandesc apoi la ce va trebui sa fac imediat dupa aceea. Poate politia mi-a gasit actele. Ah, I wish, dar nu sunt niciodata atat de norocoasa. Va trebui sa merg la ambasada, sau la consulat, Rei urmeaza sa afle pentru mine care dintre ele. Citisem pe siteul oficial al ministerului de externe ca ei imi vor elibera un ‘titlu de calatorie’ pentru 50 de lire, dar inainte trebuie sa duc o fotografie si inca 30 de lire pentru ‘identificarea’ in bazele de date personale din Romania. Cu acest act temporar va trebui sa ma intorc in Bucuresti si acolo sa am ocup urgent de un nou pasaport si o noua carte de identitate.

In sfarsit, imi vine randul, desi francezul se baga in fata mea, si explic politistei ce s-a intamplat. You have to go to the embassy, they might be able to help you, imi spune ea. Apoi ia o hartie si e gata sa completeze un formular tipic de raport. Dureaza imposibil de mult pana cand imi intelege numele si il noteaza, desi il spun pe litere.