Planuri de sărbători
Sărbătorile – ce complicaţie. Atâta caz legat de o chestie care personal nu-mi transmite nimic. Un moment fixat în calendar de o religie în care am fost botezata fără consimţământul meu şi de care m-am dezis imediat ce am crescut suficient de mare încât să iau o decizie asupra spiritualităţii proprii. În plus o explozie de tâmpenii comerciale favorizate de societatea consumistă. Cele mai multe Crăciunuri de care îmi amintesc le-am petrecut singură, prietenii mei, studenţi în Bucureşti cei mai mulţi, întorcându-se pe la casele părinţilor lor răspândite în toată ţara. Deci o zi şi o noapte ca oricare alta, poate doar mai puţin populată. Oameni care au nevoie de un pretext sa-şi ofere lucruri, să afişeze zâmbete, să mănânce ca porcii, sau să-şi facă ‘curăţenia generală’ prin case. Un pretext să-ţi vizitezi părinţii şi aşa mai departe.
Ei, dar desigur ca vederile mele nu sunt împărtăşite de toată lumea. Ştiu, ştiu şi nu vreau să încep vreo polemică. Unora le plac brazii ucişi, expuşi în sufragerie cu amestecătura aia kitchoasă de culori şi sclipiciuri, le plac cadourile ieftine şi alergătură pentru ele prin magazine aglomerate, artificiile, cozonacii, Moş Crăciun brodat, printat, modelat, agăţat, costumat, le place şoriciul şi salata de boeuf. Mă opresc aici.
Eu şi Rei avem o problemă legată de aceste sărbători. Conform unei promisiuni vechi, ea e decisă să-şi petreacă Crăciunul la Iaşi, cu rudele şi familia, o adunătură de neamuri pe care nu le-a mai văzut de ani buni. M-a invitat acolo, însă cu delicateţe am refuzat. Nu mă văd printre mătuşi şi veri, drept aia cu cu care umblă Doctorul, în condiţiile în care, desigur, cea mai mare parte a familiei nu are nici un habar ca ea e gay şi evident şi eu. So, î’m skipping it.
Iniţial mă gândisem să merg totuşi în Bucureşti, însă acum câteva zile am realizat că cea mai mulţi dintre prietenii mei vor fi prin alte părţi, în ţară sau în afara ei. Ar avea rost deci să plătesc un bilet de avion pentru o săptămână solitară acolo, când pot avea una aici bine mersi?
Rei e cam dezamăgită, căci în felul ăsta nici măcar Anul Nou nu l-am putea petrece împreună, dar eu nu vad lucrurile chiar atât de în tragic. Am putea celebra unul doar al nostru după aceea, nu?
Vom vedea…










in sfarsit cineva care uraste sarbatorile de iarna. credeam ca sunt singurul freak de pe planeta.
pisica, hai incoace ca si eu sunt singurica! nu ar fi perfect?!
(eu mai am si examen pe 23 decembrie
)
am putea face cheltuiala de drum pe jumate.. si aici avem si zapada de-adevaratelea, nu ca la brasov!
Ei, sweet Rica, nu uita ca pentru Canada mi-ar trebui o fucking visa. In plus nu sunt in cel mai bun moment sa calatoresc aiurea. Si nici macar nu am haine de iarna cu mine…
I miss you!
uf.. poate totusi fac eu cumva. hai ca mai vorbim. pup! si mie dor!