Coccinelle parisien

Tucea ma intreaba cum de nu povestesc si de altii, ci doar mereu despre Rei. Pai raspunsul e simplu. Altii nu prea exista… Well, ar fi Pino… Ia sa vedem ce am despre el. In weekend a fost plecat undeva in Liguria, despre care stiu doar ce mi-a povestit dimineata asta. In Italia inca se face plaja. Marea e suficient de calda. Iar luni zborul lui inapoi a fost anulat in Genova din cauza unei trombe d’aria atat de nervoase incat a prabusit niste copaci in oras. A ajuns azi noapte dupa o zi de asteptat in aeroporturi cu un WizzAir din Milano, Orio al Serio.

Cat a fost Pino plecat, Doctorul a avut o vizita din Paris. Stiam de fata asta din mai multe povesti de-alea ei, desfasurate de-a lungul celor sapte luni de cand ne cunoastem. O prietena veche si foarte apropiata. Asa ca imi era destul de familiar numele ei inca dinainte sa ajung sa o cunosc. Sa o numim simplu S. A venit vineri seara si am asteptat-o la St Pancras International Train Station. Afara ploua si pana la statie ne-am chinuit sa ne protejam fiecare cu cate o umbrela made in china rupta obligatoriu la o moaţă. Cand am ajuns mai devreme, ne-am oprit la o cafenea Costa si ne-am luat eu un decaf latte si Rei un ceai. O fi Anglia o insula, dar noi traim in secolul 21 si S. urma sa ajunga de la Paris cu Eurostarul, prin celebrul tunel sapat in stanca sub Canalul Manecii. Doua ore in cap – mai rapid decat rapidul de la Bucuresti la Brasov. Rei avea emotii si prin empatie cred ca si eu, desi nu aveam ce arata. Apoi poarta de la Arrivals s-a deschis si o maree umana a iesit prin ea. Tipa s-a lasat asteptata, dar nu mult. Doc se fataia de colo-colo, iar eu, sprijinita de un stalp, terminam un joc de bubbles. In sfarsit s-au zarit, s-au apropiat, apoi s-au imbratisat suficient de lung incat eu sa am timp sa-mi inchid jocul, sa ma dezlipesc de coloana mea si sa ma uit un pic pe peretii incercand sa nu interferez indiscreta. Am putut totusi sa observ expresia de abandon in caldura acelei apropieri, care se citea pe sub ochelarii lui S. Ochi inchisi, zambet pierdut, rechargeable contact. Misto. Pe urma am facut cunostiinta.

S. mi-a placut pe loc. Poate si ajutata de faptul ca mi s-a parut cumva familiara. Enigma asta am rezolvat-o mai tarziu, cand am realizat de unde si pana unde. Parul sigur si poate ceva in trasaturile fizice imi aminteau extrem de mult de Mona, asa cum am cunoscut-o la inceput, acum cativa ani. Si mai misto deci.

Am uitat sa va spun ca urma sa stea la noi tot weekendul, insa, odata ajunse acasa, Rei si-a dat seama ca noi nu avem o patura sau o pilota in plus. Cu atat mai putin un sac de dormit. Ramaneau doua variante. Sa o instalam in camera goala a lui Pino, sau sa o culcam cu noi. Am recurs la ultima. In seara aia am comandat o pizza vegetariana si fara sa ne lungim pana tarziu ne-am retras la culcare.

A fost un pic ciudat, dar nu e prima data cand mi se intampla asta. Ba chiar marturisesc ca situatia a avut doza ei de exciment. Doc dormea la mijloc, eu si S. fiecare pe cate o parte. Mi-a luat mult timp pana cand sa ma pot relaxa suficient incat sa intru in faze profunde de somn. Cea mai mare parte din timpul noptii am plutit intr-o somnolenta amestecata cu un oarecare grad de luciditate. Milioane de ganduri care alunecau din subconstient in lobul frontal, dincolo de controlul meu. S. e o fata straight, insa asta nu m-a impiedicat sa fabulez imagini semiconstiente ale unui trio erotic. Crazy, I know. Insa apropierea dintre ele doua, chiar daca stiam ca numai prieteneasca, era ca un soi de afrodiziac care imi dizolva inhibitiile. Evident nu am facut nimic mai departe. Nici nu am miscat prea mult in treimea mea de pat. Si nici nu mi-am permis sa brodez prea mult pe marginea acestei fantezii.

In cele doua zile si doua nopti ne-am plimbat prin Broadway Market, pe Southbank, prin Westminster si Soho, dandu-ne fiecareia ocazia sa facem poze, dar mai ales lor doua cu aparatele lor old school. S-a vorbit mult de fotografie, am petrecut cateva ore prin Tate Modern si National Gallery, ne-am ascuns de ploaie intr-un Starbucks si am mancat toate trei dintr-o portie de paella pe o scara, sub o streasina in Covent Garden. Am mai dormit o noapte impreuna si eu am pregatit intr-o dimineata o omleta geniala, apoi, intr-o seara, fantasticul meu risotto cu mar. Mi s-a parut misto de fiecare data cand le-am vazut apropiate. Ideea ca altcineva tine la Doc atat de mult mi se pare ceva cald si frumos, dincolo de neintentionatele conotatii erotice in capul meu. M-a amuzat, fara sa si spun asta atunci, sa vad mana lui S. retragandu-se grabit din ciuful Doctorului rasfatat cand eu apaream in camera ori in apropiere.

Am avut un singur moment un pic cam weird duminica dupa amiaza cand, intoarse acasa, mancam niste ciocolata si prajiturele pariziene si din senin am fost pur si simplu informata ca ele vor sa iasa in parc ‘un pic’. So, mi-am luat cartea de perspectiva spatiala pentru ilustratorii de comics, m-am lungit pe canapea si m-am prefacut ca nu-mi pasa. Ok, am zis, no problem, Doc. Ele au iesit. Eu am fumegat vreo zece minute concentrandu-ma asupra perspectivei la un singur punct de fuga, pe care o stiam destul de bine din liceu, de la orele de desen tehnic. Dar pana la urma a trebuit sa recunosc ca nu se intampla nimic grav, what the hell, si ca oricum si eu as face asta, ba chiar abundent. Ma refer la un timp separat cu altcineva, la spatiu liber de-a ma misca in relatia asta si in afara ei… Cand s-au intors eram bine dispusa in capul meu, dar tipic, mi-a luat ceva timp sa redevin joviala.

Mai tarziu am condus-o pe S. la statie si toata lumea s-a emotionat la despartire in fara portilor de check in. Povestea asta m-a facut sa-mi fie iarasi dor de my friends. For some reason, insa, Doc considera ca tot weekendul a fost incarcat de o anumita tensiune neplacuta. Eu nu am simtit-o si chiar am fost uimita sa aflu asta de la ea. Dar acum momentul din weekend este mai degraba un subiect inchis.