Baroc & Roll

‘Aaaaa, Capricooorn!’ zice doamna Mariana ca si cum asa se explica tot. ‘Voi astia sunteti asa!’ Eu ridic o spranceana, dar continui sa privesc in fata. Ne aflam pe niste stradute inguste, in spatele blocurilor din Drumul Taberei si eu fiind la volan am nevoie de toata atentia acolo. E sambata dimineata. ‘Zgârciti suna cam urât, dar intelegi ce vreau sa spun… Chivernisiti cu banii!’ exclama ea dupa ce ii se pare ca a gasit cuvantul potrivit. Mda. Eu nu stiu ce sa spun, oricum doamna Mariana, instructorul meu, are tendinta sa vorbeasca mult si excesiv. Ea, zice, nu tine banii, banii sunt facuti sa-i cheltui. Eu incerc sa-i povestesc ceva despre ideea de consumism si cum as prefera o lume care nu isi vede evolutia prin posesii. ‘Nu-mi plac banii’ spun si pe urma imi dau seama cum suna asta, dar ascult tot monologul care urmeaza. ‘Ba, Mona draga, cred ca iti plac, ca altfel nu i-ai tine colo, ca sa stii ca-i ai’. Spusesem ca in general eu nu prea cheltui pe lucruri si ca ma bucur ca am strans niste economii. Ma rog, nu mai stiu precis cum am ajuns la subiectul asta. Restul de o ora cat a ramas din sedinta de condus imi povesteste de vrăji, farmece si dezlegări, cositor in apă, pene legate, nu stiu ce cartonase cu nume cusute. Imi tot da detalii fantasmagorice, apoi imi smuceste volanul cand eu nu iau o curba potrivita. In intersectie, la Valea Argesului, unde am oprit ca sa cedez trecerea, se intoarce spre mine: ‘Ei, acum crezi?!’ Eu mormai neutru ca sa nu o jignesc cu scepticismul meu, dar oricum nu pare sa ma asculte orice as spune. Continua exaltata sa imi povesteaca in amanunt cum o stare de somnolenta din weekend este efectul unei vraji ‘pe cruce’ si cum certurile cu sotul sunt cauzate de ‘farmece’. Un intreg film cu rezonante woodoo. Nora ei. Ea este vrajitoarea malefica. ‘Cum asa?’ strecor eu. ‘Pai, mamă! Ea vine de la tara!’ Eu ma gandesc aproape automat la Mircea Eliade. Fecioare despletile tavalindu-se in roua nocturna intonand incantatii unui exemplar de Atropa Belladonna. Evul Mediu. Femei arse pe rug si credinte oarbe in superstitii. Nu ma mai mir cum e inca posibil in secolul XXI. Nu ma mai mir demult, dar ma zgribulesc involuntar in fata unei lumi atat de diferita si de primitiva. La semafor la Tricodava, se arunca deasupra mea din dreapta si cu amandoua palmele apasa isteric in volan. ‘Tiiiiiiiiit! Tuuuut. Tiiitiiit!’ ‘Misca mă!’ In fata noastra se gaseste un scooter de pizza delivery si baiatul se intoarce enervat sa ne injure. Semaforul si-a schimbat culoarea numai de o secunda si toata coloana, nu numai noi, claxoneaza nerabdatoare. Apuc volanul, enervata chiar si eu, calc acceleratia si zbor peste linia de tramvai, dorindu-mi sa fie cumva posibil sa invat sa stapanesc o masina fara ajutorul nimanui.

Dupa jumatate de ora ma lasa in rondul de la Cora, sare peste schimbatorul de viteze in locul meu, eu spun la revedere, pe marti si demareaza, lasandu-ma in spatiul verde din mijlocul intersectiei. Ca sa traversez trebuie sa astept vreo cinci minute pana cand prind un gap in trafic. Am capul PĂTRAT. Doamna Mariana are 62 de ani, dar ea este cea care ma oboseste pe mine. In timp ce merg spre supermarket ma gandesc la zgârcenie. Privesc in asfalt si imi observ baschetii vechi, curati pentru ca i-am spalat saptamana trecuta in masina de spalat, dar vechi si rupti la spate. Amandoi. Pur si simplu nu imi vine sa-i arunc. Sunt cat se poate de functionali si asa si ruptura aia nu e chiar urâtă. Nu?