Cal cu ochelari

Nu prea mi-a venit sa cred, ieri, intr-o parte de Opera Center, cand am vazut scris din perspex colorat CMU Kids.  Avem o programare la oftalmolog si, din motive neclare, m-au trimis la clinica de copii. “Si pentru (cativa) adulti”, m-a asigurat zambind tipa in uniforma alba la receptie. Iar Babe s-a amuzat copios ca de acum eu sunt “Pustiul”. Mda..

Am mancat o placinta umpluta cu piept de pui si felii de dovlecel si o tarta cu capsune la French Bakery si apoi pe scaunul de teste, cu barbia si fruntea infipte in suportul de plastic, m-am lasat examinata ocular de niste masinarii cu lumini. Am privit intai cu un ochi apoi cu celalat la o casuta rosie cu gard alb pe un deal, in interiorul unui paralepiped din tabla si lenses care pacanea si-si blura imaginea dupa un patern pe care doar doamna doctor il intelegea. Pe urma mi-a incercat cateva lentile de contact, spalandu-se din nou pe maini si adancindu-si degetele in irisul meu. O senzatie neplacuta. Nu stiu inca daca ma pot vedea potrivindu-mi zilnic o pelicula rotunda si umeda peste ochi, pescuindu-mi de pe pupila chestia lipicioasa. Intr-un final diagnostic: miopie -1 la ochiul stang.

In ciuda faptului ca era busy, Babe a acceptat sa vina cu mine in cateva magazine de optica medicala, eu cu noua mea reteta in buzunar, emotionata si inca tratand toata povestea ca pe un joc, sau un moft, ca si cum as fi mers sa-mi aleg o noua pereche de ochelari de soare. Proband pereche dupa pereche, nimic nu se potrivea, si deveneam dificila. Ideea mea simpla era ca noua aditie nu va trebui sa imi modifice personalitatea, doar sa adauge la ea. Iar acei ochelari de stomatologi, de secretare sau de dive, branduiti lucios sau sclipitor pe rama, din rama metalica subtire in nuante silver, black, cupru sau albastru profund, sau din plastic gros cu emblema, pietricele transparente taiate ca diamante sau scrisuri mari sporting nume fashionabile ca MaxMara, Police, YvesSaintLaurent, Exel, Gucci, Armani, DG, erau orice altceva decat ma vad eu a fi. Dificil, cu o asistenta de magazin ascunzandu-si profesional exasperarea si cu aprobarile convingatoare alea iubitei mele, m-am decis asupra unei perechi de ochelari patrati cu rama neagra, asa cum am admirat mereu, de fapt, la savantii din filme, cat mai simpli posibil. Pe fata mea cu maxilar drept stateau un pic ciudat am zis eu, dar ele doua erau de acord ca imi vin grozav. So I did it. Am zis ok, ii iau pe astia si obscura pereche, cenusareasa magazinului, s-a dovedit a fi un Calvin Klein fucking expensive pentru care am semnat mai degraba resemnata. Mi s-a dat o chitanta si asigurarea ca performantele lentile Hoya montate in noua rama CK imi vor sta minunat peste zece zile, cand ma vor suna sa ridic pretioasa achizitie. Pe urma pe strada aproape am plans, in continuare emotionata de perspectiva de a purta regulat lucrul ala peste ochi, atragand atentia asupra mea in viitor, cu gol in stomac si tot, prima data cand am realizat cu adevarat ca voi avea in curand o alta fata.

(Totusi, acum sunt excited. Si incantata de primirile dragute in “lumea celor cu ochelari”, pe care mi le-au facut tot felul de prieteni din messenger.)