Noaptea Alba

In Noaptea Portilor Deschise, daca eram alone, as fi purtat alti jeansi, un maieu si o camasa deschisa, nelipsitii mei bascheti, rucsacul, Bufful, manusile de ciclism, termosul cu ceai fierbinte si as fi pedalat spre centrul orasului in lumina artificiala de pe strazi, pe cheiul Dambovitei pana sus spre Calea Victoriei si acolo as fi gasit un loc bun unde sa o leg pe Doi Cai, sub vreun stalp cu reflector, ca sa descurajez orice gand infractor al cine stie cui umbla dupa el cu clestele de sertizare si ar putea sa-mi taie cablul antifurt.

Pe urma mi-as fi turnat ceai in capac, as fi sorbit usor transpirata si as fi masurat din priviri eventualele grupuri de oameni adunati pe scarile din fata Muzeului National de Istorie. Pentru ca asta ar fi fost for sure prima mea destinatie. As fi intrat ca si cum cladirea aceea veche si impozanta imi apartine, ca si cum as avea vreun drept asupra obiectelor adunate acolo prin efortul a generatii de arheologi si cercetatori, ca si cum prezenta mea in birourile si arhivele din spate, niciodata deschise neinitiatilor mi-ar oferi un statut deosebit. As fi trecut prin sala mare spre dreapta pe langa bodyguarzi plictisiti si suspiciosi spre prima incapere a expozitiei permanente. Paleoliticul si mezoliticul est european, pe langa custozii de sala adormiti in aceasta seara extra, peste programul obisnuit. As fi facut fotografii oalelor cucuteniene adunate in gramezi in cubiculele de sticla si statuetelor de piatra si lut ars in reprezentari extraterestre cu ochii imensi si capete late. As fi privit mai deaproape si m-ar fi trecut fiori prin epiderma, in ritmul vreunor instrumente primitive aduse la viata de Dead Can Dance. Mi-as fi pus intrebari a nu stiu cata mia oara, intrebari cu rezonante in paleoastronomie si cartile despre enigme inexplicabile pe care le citeam in copilarie, Von Daniken si Hobana. Who were they? Culturi europene atat de primitive incat nu ne amintim nimic si nu ne ramane decat sa contemplam perplecsi o arta sublima. Boian, Gumelnita, Vadastra, inapoi cu 7000 de ani, 10000 de ani. Mi-i imaginez in inchipuita lor societate matriarhala eneolitica, inainte ca rolurile sexuale sa se contureze atat de diferit. In pretinsele lor cladiri cu etaje, tatuati in modelele exemplificate de exciziile figurinelor de pamant. As fi trecut prin sala dupa sala dorindu-mi sa fiu iarasi inapoi pe santiere, cu pensula din par de porc, cu mirosul de vara, de praf acid si transpiratie proaspata. Pe langa machetele cu asezari neolitice, al caror nume nu-l mai stim si le-am inventat noi altele, pana in salile de istorie getica, daci, romani apoi, monede de argint cu chipul lui Sever, coifurile din bronz si sabiile trace, aparatoarele pentru brate din cupru invartit pe incheietura. Scheme strategice ale luptelor dacice. Statui de marmura in stilul roman provincial, facute pentru defuncti aristocrati, primele obiecte din sticla, colectia de camee din agata, fildes sau sidef, numele barbatilor in fruntea primelor state mici raspandite in cele trei provincii romanesti. Pana la salile despre istoria medievala, unde m-as fi plictisit si as fi abandonat plimbarea prin trecut.

Dar sambata seara am iesit in grup. Babe, Lux si Francis, cu metroul pana la Parcul Izvor si de acolo in plimbare pe jos impreuna cu grupulete rasfirate de tineri iesiti out, eu un pic nesigura din cauza unei tensiuni inutile si prostesti, mai in spate cu Francis, in timp ce Babe si Lux ne conduceau. De fapt nici nu prea aveam chef de vorbit. Urasc momentele astea cand mergem toti din inertie intr-un loc, chiar daca deodata as vrea sa fiu in alta parte. Vroiam un alt loc pentru ca ma enerva situatia, pe care eu oricum am tendita sa o exagerez si dramatizez, de-a merge acolo separate si suparate. Si mai ales, ma stresa perspectiva unei seri out cu tot felul de lume “cool” necunoscuta si pretioasa la MNAC, unde prevedeam intalniri de gradul trei.

A fost o seara esuata anyway. In fata Muzeului de Arta Contemporana o coada cvadrupla in jos pe scari pe drumul ce vine din parcare, o multime de oameni, afisati, draguti, interesanti foarte multi, sunt sigura, nu am sa comentez asta. Nu am putut intra si imi era o sete teribila, incat nu ma puteam concentra, o sete care ma facea sa nu-mi pese de nimic si am baut direct in magazin cand am gasit unul deschis la ora aia. Pe urma Francis a plecat cu niste tipe si, asezate pe un parapete, imi masuram senzatiile din stomac privind in jos printre niste grilaje, la o adancime de cel putin doua etaje, cand Babe mi-a atras atentia asupra jachetei negre din grupul fetelor cu jacheta neagra din piele artificiala. Babe nu le cunoaste personal, dar stie deja cateva povesti ca sa devina curioasa. Era una singura, aprinzandu-si o tigara si luand un loc la capatul opus al parapetului nostru. Am ridicat din umeri si m-am intors la privitul in abis, destul de absenta fara sa fac nici o legatura, fara sa realizez ca, desigur, celelalte ii vor urma. Cand am ridicat ochii am surprins periferal un blur blond si purple, identificand-o instant, fara sa fie nevoie sa ma intorc, pe Ana. Si am devenit deodata inconfortabila, incercand sa ascund asta, cu privirea fixata numai in fata si dreapta, ochii adanciti in hartia cu programul GayFest de next week pe care mi-a bagat-o Lux sub nas. Nu as fi vrut un salut ipocrit si un small talk in drum nici cu Dana, nici cu ea. Si, astfel, la fel de naspa si eu, nu ne-am salutat, nu ne-am privit si ne-am prefacut a nu ne vedea.

Nu mai vreau sa cunosc oameni cu care sa ajung aici. Fuckers.