Highway

Furtuna se vedea fenomenal din donjonul meu vopsit in galben in interior. Norii mi se pareau aproape, chiar deasupra blocurilor dinspre Turda, si se intunecase incat au aprins luminile pe aici. Vorbeam la telefon cu client serviceul cand a tunat prima data puternic, ca si cum printerul nostru imens ar fi fost iarasi pravalit pe scari. Pe urma, strada a inceput sa curga in suvoaie, readucand Trotusul la viata si numele strazi s-a bucurat de adevaratul ei sens pentru niste ore. Am iesit pe scari, unde sunt niste ferestre mari circulare prin care se vede departe peste cartierul Domeniului Regal spre est si spre vest, ca sa prind cateva instantanee cu torentii izbiti in geamuri si trotuare. Ca mereu cand e furtuna, sunt aproape excitata, thrilled. Nu am reusit sa prind fulgerele in camera, dar le-am privit cu pofta. Primele pe anul asta.

Am lasat-o pe Doi Cai in Scala si am mers pe jos, fentand baltile, pana cand Andrei picked me up si am povestit in BMWul lui prins in trafic pana la Casin. E ceva cu Andrei pe care nu pot sa pun degetul. Are ceva dragut care mi-l face atragator, nici prea soft, nici dur, poate tonul lui calm si felul particular in care pronunta cuvintele cu un fel de incetineala laid back. Este art director si lucreaza la doua birouri de mine in linie dreapta, in dreapta mea. The strange part este ca eu nu am mai fost atrasa de un tip before. Cam asta as avea de spus pe acest subiect. Desi probabil va starni niste curiozitati. Nu e ceva sexual, e mai mult o, mmm, habar n-am. O fantezie? Hehehe. Mda, ma amuz de una singura. Si mai e si toata povestea asta cu Raru, care ma excita teribil. Am luat-o razna… Anyway la asta ma gandeam aseara, sigilata in tramvai, la intersectia dintre Marasti si Averescu, umezeala inabusita, nervi temperati, o multime mixta reconoscatoare sa se fi adapostit de ploaie, apoi din ce in ce mai nerabdatoare in burta masinariei pe sine care nu se mai misca. Cred ca am stat acolo peste 40 de minute, dar eram linistita. Imi citeam cartea, recuperand paginile pe care dimineata le-am inlocuit cu mersul pe bicicleta. Felul in care Atwood stie sa insire cuvintele intr-o propozitie, apoi intr-o fraza, legand o poveste din evocari vizuale atat de intense, il invidiez. Stiu ca ea scrie intr-un fel asa cum mi-ar placea sa pot scrie si eu. Admir dexteritatea jocului lingvistic, imaginile ei, imaginatia. Imi place sa petrec timp in cartile ei.

Cand tramvaiul in sfarsit se smuceste si incep claxoanele isterice, ma gandesc putin la spatiul in cate traiesc again. Oare am devenit eu mai calma? Are legatura cu progresul temporal pe care il numim varsta? Imi lipsesc autostrazile si viteza, though. Ma gandesc la ploaia asta care a adunat in ea particule infime din cine stie ce continente si a venit sa le verse aici. Si praful cosmic din atmosfera spalat putin pe hainele mele. La Crangasi primesc un telefon de la Instructor, blocata la Universitate, amanam in alta zi, care urmeaza sa fie stabilita. Aleg sa cobor, desi mai sunt 2 statii, insa multimea care a avut timp sa se adune, zeci dintre ei, catarati pe refugiu, impingandu-se pentru o inghesuiala privilegiata in tramvaiul intarziat excesiv, aglomerarea asta ma cam sperie, si desi ploia anu s-a oprit cu totul, am sa ma plimb pe la lac si incet o sa merg acasa. Am sunat sa o anunt pe Babe si, ce placere neasteptata, era pe acelasi peron cu mine asteptand sa razbata benzile circulate haotic spre trotuarul dinspre parc. Am inchis si am sarutat-o luand-o prin surprindere, poate startling her a bit. Not such a bad day after all, right?