Best fucking friendships

In dimineata asta m-am trezit la sapte o data cu vecinii de sus, care au o deosebita placere inconstienta sa buseasca lucruri indefinibile, sa le scape pe jos, sa le tarsie, troncaneasca, sa-si mute mobila, sau ce dracu fac, sa-si puna parchet duminica sau, pur si simplu, sa ciocaneasca in inventatul atelier de fierarie improvizat la etajul trei. Si, la sfarsit, dupa o ora de pisat creierii marut cu adormeli si tresariri repetate din partea mea, in care imi planuiesc pe jumate irationala in somn sa le apar in usa si sa le explic omeneste, dar ferm, lucrul asta teribil pe care nu-l realizeaza, imi pun dopurile in urechi si adorm cu gatul stramb, enervata fara vlaga, just with another hour to go till my official awaking time, dar atunci tipa isi pune tocurile si incepe o tzurca pe gresia de la baie, ca nu cumva sa pic iarasi in vise, toc-toc-toc-toc-toc si, pe urma ceva mai repede toctoctoctoctoctoctoc si iese din baie, adorm aproape recunoscatoare si… toctoctoctoctoctoctoctoctoctoc! Cazzo!

Ma trezesc! Babe este teribil de sleepy si abia mormaie ceva. Nici nu simte cand o sarut cred, sar din pat, in baie, ma imbrac, tricoul negru cu “this was supposed to be the future”, hanoracul negru, geanta peste piept, o urma de kenzo, bicicleta neagra, o banana in buzunar. Cobor in strada… E soare. E trafic. Ok, atat cat poate fi in aglomerarea de masini, evident sunt claxonata, dar n-am chef sa injur. Soseaua e uda in urma unei asa zise masini de spalat strazile. Asta nu-mi place pentru ca nu am aparatoare pe spate si imi imaginez stropii proiectati pana in gluga. Sunt grabita pentru ca nu stiu ce timp am sa scot. Este prima dimineata cu bicicleta spre Scala, in stil occidental, relaxat… Teoretic. Peste Podul Grant e destul de tricky, e necesar sa fii atenta in toate partile si sa incerci sa nu respiri in urma camioanelor grele, mi-as indica o bandana peste nas si gura. Foarte curand voi apela la un magazin sportiv. Bandana universala din bumbac de tricou cu care teoretic poti face orice de la ciupilica pana la garou. De fapt, mereu mi-am dorit una.

In mare, in 20 de minute am ajuns pe Trotusului, incalzita excesiv. Relativ incantata. O sa ma obisnuiesc cu asta. Am parcat-o in camera depozit de la parter, langa receptie.

Azi e marti. O zi de mijloc, fara promisiuni deosebite. Imi beau ceaiul din amestec de condimente si lucrez in ritm alert la mai multe briefuri o data. Cu T, pe messenger mai devreme, desi ma evita, nu-mi vorbeste, o abordez, imi e dor de ea. Mi-a cerut de cateva ori sa-i dau timp; “Nu pot” mi-a scris. Uff. I really miss you. Si e una dintre situatiile alea idioate in care nu pot sa fac absolut nimic. “Despre ce vrei sa vb, Mona? Despre cum sunt eu in love de ur gf? Nu, nu mi-a trecut, daca vrei sa-ti confirm…si plm! Lasa-ma! Ca nu mai suport! U were my best fucking friend!”

Aaaa…mmmm. mmok….