Skin

10: 33. Am o vedere frumoasa de la etajul doi al noul sediu Skin din Baneasa. In fata mea la un unghi larg de aproape 180 grade se intinde nordul orasului, the green zone. Acoperisuri rosii, fatade galbene si ocru, antene pentru reteaua mobila si o constructie enorma neterminata undeva in stanga la orizont pe o structura de beton din stalpi si traverse. This morning I feel tranquila, while this huge sky is changing rapidly and constantly due to a stormy feeling in the air… Quite nice, cand imi ridic ochii din Illustrator, unde aproape am terminat noile materiale pentru evenimentul de lansare Nikon, o raceala artificial mentinuta de aparatele de aer conditionat si imi imaginez vantul afara, fosnaind agitat frunzele inalte ale unui nuc batran din fata mea.

O furtuna de aici ar fi un peisaj spectaculos. Si o astept cu pofta, dezamagita oarecum cand sorele inca se strecoara printre gaurile de nori innecand toate formele in reflexe toride…

12.53. Mi-e foame. Si probabil voi manca iarasi singura in cantina, asezata la o masa separata, mormaind ceva daca voi fi salutata in vreun fel, cu cartea cartea lui Frank McCourt.

14:05. Nori au inceput sa se disipeze fara nici o ploaie. Fir-ar sa fie. De la etajul patru, mai devreme in cantina, singura cum sperasem, asezata la una dintre mesele in coltul dinspre nord vest, vedeam de sus rafale de praf vanturate peste cladiri si parcul imens al garajului de autobuze. Sandvisuri cu pastrama si salata si paginile autobiografice ale lui McCourt despre foametea zilelor lui de copil subnutrit in America anilor de prohibitie. Apoi, deodata in spatele meu, una dintre angajatele Skin, while I was completely submerged, asking me neasteptat “Tu citesti mereu cand mananci?”. M-am intors spre ea suprinsa, mestecandu-mi unul dintre sandvisuri, ignorand gustul de maioneza si masurand-o de sus pana jos. “Well, cateodata” raspund tentativ si apoi ma intorc la paginle mele. Dar ea insista, intoarsa cu pachetul sigilat continand portia de cartofi prajiti cu snitel din meniul de azi, “se spune ca nu e bine”. Ridic din nou ochii, trying not to show annoyed. “De ce?” “Pentru ca o sa ai probleme cu stomacul sau asa ceva”. Pfff. Help. “Fac asta de ani de zile, dar stomacul meu e ok.” Las cartea deoparte. Nu vreau sa fiu cu adevarat nepoliticoasa. Continui, incercand sa fac un soi de conversatie despre vreme. Dar nici macar nu-i cunosc numele si nu-mi sta in fire sa debordez cu necunoscuti. Mestec privind afara. Ea, preocupata cu cartofii prajiti si, probabil at an end of ideas, ma lasa in pace. Din fericire eu termin my meal si ma ridic urandu-i pofta buna. Nu-i asa ca abia asteptati sa ma cunoasteti?

20:46. Agitata de la o un capuccino in pahar de plastic pe care l-am baut acum 2 ore si agitata pentru ca linistea mi-a expirat. Sunt inca in Skin din singurul motiv ca nu ma atrage deloc ideea de a merge acasa. Si Bog si Luc, in lista de messenger ramasi peste program la fel ca si mine. Afara o lumina superba inainte de apus. In toata cladirea nu mai este cu siguranta nimeni, in afara paznicului si ascult in boxe Lovage. Ca sa-mi fac de lucru termin ultimele chestii pentru prezentarea BuyBuy si intre timp astept sa se incarce pe YouTube (http://www.youtube.com/watch?v=k8rRFFi_stY) un filmulet din care am vazut o parte mai devreme azi. O chestie absolt misto trimisa de Dana… I feel like those people. Unable to connect. And I envy too that thing of creating a monster with four eyes, four arms and four legs. A couple. Loving and being love. (Nu vreau sa ma mai gandesc la asta. Ba mai degraba vreau sa pot spune ca Maria ca ma simt linistita cu gandul de a trai alone).